NICUȘOR ȘI PISICUȚA

Într-o zi de dimineață
A plecat mama la piață
Și i-a spus lui Nicușor:
Dragul mamei puișor,
Eu mă duc, tu fii cuminte,
Ce ți-oi spune ține minte.
Am lăsat ascuns în tindă
Pe dulap lângă oglindă
Lapte dulce-ntr-o ulcea
Să mănânci când ți-o plăcea.
Dar te uită și grijește
Să nu intre fără veste
Pisicuța mirosind,
Că atunci rămâi flămând!
Însă mama când pornește
Nicușor așa gândește:
Las’să vină, nu mi-e frică,
O învăț eu pe pisică!
Și la pândă, Nicușor
S-a ascuns după cuptor.
Când o vede pe pisică
Cum se uită la ulcică,
Nicu pleosc! Și deodată
Sare-n țăndări oala toată!
Și oglinda s-a știrbit,
Și pisica a fugit,
Cât e casa numai lapte
Și cioburi împrăștiate!
Nicule, prostuț băiat,
Pentru ce n-ai ascultat?!
Tu flămând și oala spartă
Și pedeapsa te așteaptă!

Zdreanță de Tudor Arghezi

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

– „Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – „L-a mâncat!”
„Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
„S-a făcut a dracului!”

Prinţesa Turandot şi gustul copilăriei

Astăzi, în timp ce căutam un cadou pentru nepoţelul meu, am dat peste un CD cu piesa de operă în 3 acte Prinţesa Turandot a lui Giacomo Puccini ceea ce mi-a readus amintiri dragi, amintiri din copilarie. Clipe petrecute cu mami şi tati, apoi şi cu sorry, într-un apartament de bloc unde poveştile erau întregul meu univers, unde pick-up-ul şi diafilmele erau cea mai mare distracţie a noastră.

În casa noastra Prinţesa Turandot (adaptarea lui Carlo Gozzi) a intrat pe unde dulci de vinilin acordate de acul fin al pick-up-ului. Iniţial nu mi-am amintit de „ea”, însă mami încerca să ma convingă că era povestea mea preferată, că ştiam toate cântecelele pe de rost şi că o ascultam la nesfârşit. Astfel am purces în căutarea lui Turandot, cea din lumea basmelor. 

„Prinţesa Turandot” este povestea unei prinţese din China, a cărei mână îi este promisă pretendentului care va izbuti să dezlege trei ghicitori. Dacă nu va reuşi, peţitorul va muri. Prinţul Calaf răspunde corect, dar refuză “premiul” în termenii stabiliţi şi e gata să îi urmeze pe predecesorii săi la moarte, dacă Turandot va reuşi să îi afle numele.  Prinţesa Turandot face parte din ciclul de poveştiri persane „O mie şi una de zile„.

Am găsit-o aici şi nu mi-a venit să cred cât de repede am recunoscut vocile copilăriei. Ea este! O recunosc!

Copilul din mine se bucură nespus..La propriu… şi la figurat! 

Audiţie plăcută…

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Celei care pleacă, Ion Minulescu

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete…

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Celei care minte, Ion Minulescu

 

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci –
Tot flori însângerate –
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii…
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată…
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi –
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!