Despărțirea de mami și tati după lupte seculare cu Moș Ene

Când se lasă seara și la casa mea, mi se pune așa un sac cu pietre în spate de nici nu pot explica durerea și corvoada cu care îl purtăm, pe rând, când eu, când Theo.

Nu zic, Doamne ferește, că Iris ar fi un copil rău sau dificil; în concepția mea, nu există așa ceva ca și ”copil rău” , există doar erori de educare sau părinți obosiți, depășiți, necăjiți, etc. Dar ce poate fi mai neplăcut decât o zi numai bună de noi experiențe și descoperiri, distrusă de cineva fără chef, fără dispoziție, ursuz și ridicând mereu vocea la tine?

Gândește-te astfel: te-ai trezit binedispusă după un somn lung și odihnitor în brațele celui drag. Îți bei cafeaua liniștită, ajungi la muncă și un șef te întâmpină morocănos, colegul te repezește, toată ziua ești plimbată aiurea între departamente, iar la sfârșit, când te îndrepți spre casă, după un pahar de lapte cald, consortul te împinge în pat, te leagănă pe picioare, îți cântă, îți acoperă ochii cu căușul palmei, te ține strâns în brațe, toate astea ca tu să adormi iute, iute, atunci și nu mai târziu.

E trist că, de cele mai multe ori, la sfârșit de zi, nu știm să ne scuturăm de griji și necazuri. Le răsturnăm în camera de joacă a micuților, formând grămezi întregi de greșeli care în timp se vor sedimenta în copii frustrați, timorați, triști sau ”răsfățați”.  E de prisos acum să zugrăvesc analogii, dar un proverb se cade: ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”.

Și acum, cu dragoste despre luptele noastre cu somnul.

La prânz, Iris adoarme relativ ușor și repede. Seara, însă, ne jucăm, ne drăgălim, păpăm toți împreună, Iris face băiță și după cremuit, pijamălit, nu mai ieșim din dormitor. În dormitor, urmează un adevărat show, un exercițiu de răbdare și determinare. După ce bea jumătate din lăptic, Iris, întocmai zmeului din poveste, prinde puteri magice și o veselie fără margini îi animează sufletul, ochișorii și mânuțele cu care se prinde fervent de părul meu. Uneori mă distrează, alteori mă enervează, câteodată îmi stau vasele stivă în chiuvetă și la TV arată nu știu ce film fain pe care tare mi-ar plăcea să-l văd și eu.

Și așa începe distracția. Mai trage una, alta de pe noptiere, ne mai bebelușim, mai ”urcă musca pe perete”, mai ne jucăm cu Vincent, mai, mai, mai și Iris e tot pe baricade. Acum e momentul să stingem lumina. Și mama lui Iris se transformă într-o mare Angela Similea a secolului nostru. Încep timid cu ”În căsuța din pădure”, ”Un motan cât un pisoi”, ”Alunelu”, ”Are mama o fetiță” și muuulte alte șlagăre ale lumii copilărești și toate în gamă lento- slow cu acompaniament romantic de ochi închiși la solist. Tot acest spectacol e recompensat cu palme peste față, miorlăituri, scâncete, zâmbete, degete în nas, ochi, urechi, dar nu cu Sfântul Somn. Luăm o pauză, recităm din Eminescu, înduioșătoarea ”Mama” a lui Coșbuc, mai un Nicușor prostuț băiat, alte 2-3 poezii și dacă nici așa nu îl lasă pe Moș Ene lângă noi, trecem la repertoriul internațional: grecește, spaniolă din telenovele, vreun fragment pe italiană, ne întoarcem iarăși pe românește, iar dupa 45-50 minute, uneori mai târziu, niciodată mai repede de o jumătate de oră, Iris capitulează. Ușor, aproape pe nesimțite, dă drumul degetului meu, își aduce picioruțele la piept și se ghemuiește la pieptul meu. Acum nu mai vreau eu să plec de lângă ea. Minute întregi stau lipită cu nasul de buzele ei și îi miros respirația de lăptic, de bebeluș.

Acesta e ritualul nostru de seară cu seară. Am înțeles că indiferent de cât de mult timp am petrece cu ea pe timpul zilei, seara vine cu momentul despărțirii, ceea ce pe ea o întristează sau o sperie, nu știm. Cert este că  încearcă prin toate puterile să ne țină lângă ea, să se joace cu noi, ne vrea pe amândoi lângă ea, râde cu hohote la orice ghidușie a noastră, povestește, dansează, ne îmbrățișează, ne zâmbește, doar, doar vom amâna cât mai mult despărțirea.

Griji, necazuri, probleme, vase nespălate, haine necălcate, rămân la ușa dormitorului. Acolo ne jucăm, dormim și ne drăgălim. În general, copila noastră nu trage ponoasele supărărilor adunate peste zi. Sper ca și peste ani, indiferent de bilanțul zilei, să găsim un colț de zâmbet pentru copila noastră.

 

Am primit premiul Liebster :)

Eu scriu pe blog doar atunci când îmi permite timpul și copilul. Inițial vroiam să țin un jurnal al sarcinii aici, dar am descoperit că ceea ce mă încântă sau mă intrigă pe mine, poate ajuta pe altcineva, așadar am scris și despre lucuri trecătoare și în ultimul timp despre ce nu aduce anul, dar aduce Iris, universul tuturor posibilităților 🙂

Astăzi am deschis mailul și am găsit o notificare de la wordpress. Comment-ul era de la Ivanovele  și mă anunța despre frumoasa predare a ”ștafetei” acestui premiu. Îți mulțumesc dragă Angelica, nevastă de Zar și supermamă de prințese 🙂

Așadar, ce presupune Premiul Liebster?!

  • Numeşte şi mulţumeşte persoanei care ţi-a nominalizat blogul.
  •  Scrie 11 lucruri despre tine pe care vrei să le afle şi ceilalţi.
  • Răspunde la întrebările formulate de cel care te-a nominalizat şi inventează la rândul tău un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi vei nominaliza.
  • Nominalizează 11 bloggeri pe care îi admiri şi care au mai puţin de 200 de followers şi înmânează premiul Liebster. (simbolic)
  • Anunţă-i şi pe ei că au luat un Liebster, ca să aibă motiv de bucurie.

O provocare ar fi să nominalizez cele 11 bloguri fiindcă nu am reușit să țin o evidență a ceea ce am răsfoit în blogosfera românească până acum, dar am să caut și am să înmânez acest semn de carte și altora.

11 lucruri despre mine:

  1. Sunt mamă.
  2. Citesc și scriu.
  3. Învăț să gătesc, să fiu soție și să trăiesc cu dor de mamă, tată, soră.
  4. Conduc și pe dreapta și pe stânga, adică pot conduce și prin Orăștie, dar și în Londra, dacă ajung pe acolo (deocamdată mă mulțumesc cu șofatul prin Limassol).
  5. Îmi doresc să am mulți, mulți pantofi, mult mai mulți decât am acum.
  6. Râd mult și des.
  7. Vorbesc mult, uneori, rar, chiar foarte rar 🙂 vorbesc mult și prost.
  8. Îmi plac oamenii, compania lor, atenția lor, dar apreciez o clipă de singurătate.
  9. Am multe frici și temeri.
  10. Nu am regrete, dar îmi pare rău pentru una, pentru alta, dar niciodată pentru ce am făcut.
  11. Îmi place toamna și urăsc vara.

Trebuie să răspund următoarelor întrebări:

1. Ce te face fericit(a) intr-o zi obisnuita?

Fiica mea, soțul meu, o vizită primită sau făcută, o plimbare pe plajă, o cafea cu frișcă, o carte bună, o idee, o fotografie faină, o poveste cu mami pe Skype, de fapt, nu e greu să fiu fericită; orice mă bucură, mai ales, dacă e legat de Iris.

2. Care este persoana care-ti alina nelinistile?

Mami și sora mea.

3. Ce invat de-al tau crezi ca are si dezvat?

Rosul unghiilor și fumatul.

4. Ce trasatura din caracterul unui om apreciezi cel mai mult?

Perseverența.

5. Cum te relaxezi?

Citind.

6. Ce faci atunci cand esti foarte, foarte suparat(a)?

Înjur și plâng.

7. Ai un scriitor roman preferat, sau vreo 2-3 daca nu te poti hotara la unul singur?

Liviu Rebreanu, Marin Preda, F.M. Dostoievsky, J.Galsworthy

8. Cea mai buna distractie cu prietenii care ar fi?

Dans.

9. Ai (in plan) copii?

Am o fetiță de aproape un anișor și n-am timp de alte planuri deocamdată…

10. Atunci cand altcineva este nedreptatit preferi sa ignori si sa nu te bagi sau reactionezi?

Întotdeauna reacționez.

11. Crezi ca greselile se repara?

Niciodată. Nici măcar o maioneză ”tăiată” nu putem repara întotdeauna, darmite o vorbă grea sau o palmă dată la nervi.

11 întrebări pentru voi

  1. În ce găsești motivație?
  2. Mare, munte sau turism cultural și de ce?
  3. Ce titlu de carte ar descrie cel mai bine ultimii 5 ani din viața ta?
  4. Jocuri de societate sau sporturi extreme?
  5. Din ce zonă a României ești și ce te face mândru/ă de localitatea în care te-ai născut?
  6. Dacă ai fi pentru o zi președinte?
  7. Cea mai mare teamă a ta e să…?
  8. Faci ce faci pentru că ”trebuie” sau pentru că îți place?
  9. Ce te face să plângi?
  10. Crezi în noroc sau norocul ți-l faci cu mâna ta?
  11. Un lucru pe care nu l-ai învățat la școală, dar ți-ar plăcea să apară în programa școlară a copiilor tăi/ a generației actuale?

Și alegerile mele din blogosfera românească sunt: