Plouă. Nu acum, dar de când am venit în țară plouă mai mereu. Și e prima oară când asta mă deprimă.

Parcul din spatele casei nu mai miroase a melancolie, nu mai leagănă amintiri. Mi se pare că face doar umbră deasă frunzelor bătrâne și obosite de soare, silite să putrezească în mucezeala și întunecimea toamnei. Aleea ruptă, înghițită de băltoace mocirloase, nu mai are nimic din dulceața pesimismului bacovian, ea oglindește murdăria și nimicnicia zilelor noastre.

Mi-e și groază să cutreier cu gândul pe străzile orașului fiindcă m-aș împiedica de oameni abătuți sau beți, oameni dezgoliți de speranțe sau de oameni îmbracați cu haine de la alții. M-aș poticni în zidurile dezindustrializate de oameni prea zeloși să parvină ușor și repede.

Așadar, mă rog și sper într-o apocalipsă a comunismului european..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s