La nunta mea s-a cântat…

Pe când ne pregăteam de prima petrecere de nuntă am întocmit liste lungi cu melodii preferate, melodii care nu ne plac, dar altora le fac plăcere, melodii din studenţie, melodii cu şi despre prieteni, melodii de suflet, din amintiri…Toate pentru noi şi prieteni. Bineînţeles că nu le-am avut pe toate şi nici nu s-ar fi putut sau nu s-ar fi potrivit.

Topul melodiilor care ne plac, dar nu se potriveau cu evenimentul:

  1. Ghe. Zamfir- The lonely shepherd
  2. Pasărea Colibri- Vinovaţii fără vină (cu toate că eu credeam că nu e potrivită pentru nuntă am auzit-o la nunta surorii mele şi a ridicat absolut fiecare invitat de la masă)
  3. Angela Similea- Să mori de dragoste rănită
  4. Emeric Imre- Nebun de alb
  5. Guns-n-roses: November rain
  6. The Beatles: Yesterday

Topul melodiilor care erau pe listă, dar nu s-au cântat (timp prea scurt):

  1. Corina Chiriac- Strada speranţei
  2. Mirabela Dauer- Te-aştept să vii
  3. Gil Dobrică- Hai acasă
  4. Kaoma- Lambada
  5. Lou Bega- Mambo Nr 5
  6. Mr. President- Coco Jambo

Am avut şi ne-au plăcut:

  1. Dan Spătaru- Drumurile noastre
  2. Gică Petrescu- Căsuţa noastră
  3. Gheorghe Gheorghiu- Unde dragoste nu e, nimic nu e
  4. Gabriel Dorobanţu- Hai vino iar în gara noastră mică
  5. Ilie Micolov- Dragoste la prima vedere

Am avut multe, multe alte romanţe şi şlagăre ale anilor 70-80 ce au încântat nu doar invitaţii care au retrăit amintirile primei tinereţi. 

Am inclus o selecţie de cântece de pahar aparţinând artiştilor precum Gabi Luncă, Nelu Ploieşteanu, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Romica Puceanu, Fraţii Ţitruş, etc.

Bineînţeles că nu au lipsit nici mix-uri internaţionale:

  1. Michael Jackson- Billie Jean, Dirty Diana, etc
  2. Tina Turner- Simply the best
  3. ABBA- Fernando, Mamma Mia, etc
  4. Bon Jovi- Bed of roses
  5. Joe Cocker
  6. Barry White

În ceea ce priveşte dansul mirilor, eu am vrut neaparat să avem o melodie românească. Am ales Mihaela Runceanu- Iubirea ta-i un paradis. Cu toate astea, am avut o listă pentru cea de-a doua melodie, cea pentru naşi:

  1. Once upon december (Soundtrack Anastasia)
  2. Scorpions- You and I (până la urmă aceasta a fost melodia pentru cea de-a doua petrecere)
  3. Barry White- You’re the first, the last, my everything
  4. Tina Turner- Simply the best
  5. The Rembrandts-  I’ll be there for you (cântecul de pe coloana sonoră a serialului „Prietenii tăi”)

Din cele 5 melodii de mai sus nu am ales nici una; formaţia a ales o piesă potrivită momentului respectiv şi am avut parte de un început de seară frumos.

 

Mă voi numi Iris

Când pornim la drum, ne pregătim temeinic pentru călătoria ce urmează. Bagajul, zestrea pe care fiecare o primim când ne „înrolăm” pe drumul vieţii, este pre-numele.

Predestinat sau nu, prenumele este cel care ne va prezenta şi care va vorbi prima oară despre noi înşine. Este o certitudine faptul că alegerea prenumelui viitorului copil are legătură strânsă cu decizia voluntară a părinţilor. Fie că ne hotărâm să ducem o tradiţie mai departe sau alegem în concordanţă cu rezonanţa fonetică a numelui, purtătorul alegerii noastre ne va confrunta într-o zi cu întrebarea:

Pe mine de ce mă cheamă „aşa” ?

Alegerea noastră este motivată de încărcătura mistică, mitologică şi „rock” a numelui Iris.

În literatura clasică a antichităţii, curcubeul personifica pe zeiţa Iris. În Grecia Antică, unde toate fenomenele naturale erau personificate, întruchipând zei sau zeiţe, curcubeul era zeiţa Iris: nepoata lui Oceanus (oceanul), fiica lui Thaumas (Zeul minunii) şi a Oceanidei (Electra); soţia lui Zephyrus (Vîntul de apus). Caduceul pe care-l poartă indică faptul că zeiţa avea puteri tămăduitoare, schimbându-şi uneori identitatea cu cea a lui Hermes sau Mercur.

Zeiţa prelua mesajele de pe tăramul divin , numit „ochiul paradisului” şi, înveşmântată într-un nor de stropi strălucitori, purtată de aripi asemenea îngerilor, le aducea pe pământ coborând de-a lungul curcubeului. Iris are şi semnificaţia de „ochi al paradisului”, desemnând atât zeiţa , floarea, cât şi centrul ochiului nostru.

În alte epoci, acesta era pur şi simplu considerat drumul pe care îl traversa mesagerul Zeiţei Hera, soţia lui Zeus.

„ Era mesagera cerurilor, ce zbura cu viteza vântului de la un orizont la celălalt, şi chiar în străfundul mării. Prin curcubeul de pe cer, Iris arăta oamenilor calea pe care o străbătuse de la un capăt la altul al boltei cereşti, pentru ai ajuta, aripile şi hainele ei colorate fiind impregnate de lumina soarelui.” 
În Grecia antică , irisul era un simbol al Ideii şi Mesajului. Bărbaţii plantau adesea flori de iris pe mormintele iubitelor sau soţiilor lor ca un tribut adus zeiţei Iris, care avea îndatorirea de a conduce sufletele femeilor spre câmpiile elizee.

Văzut ca un simbol al puterii şi în Egiptul antic, irisul era amplasat pe sprâncenele sfinxului şi pe sceptrele faraonilor. Faraonul Thutmosis III a celebrat cucerirea unor vaste teritorii din Asia Mică prin crearea unei grădini cu irişii aduşi din campaniile sale de razboi, iar impresionat de frumuseţea acestor flori, a ordonat imortalizarea lor în sculpturile din templul lui Anon din Karnak.

De-a lungul vremii, irisul a fost un simbol central în cultura mediteraneană şi în cea din sudul Europei.

Familiarul simbol „Fleur-de-lis” este o stilizare (cu 3 petale) a irisului .
Două legende descriu modul în care „Fleur-de-lis”, reprezentând perfecţiunea, lumina şi viaţa, a devenit un simbol al monarhiei franceze.

Irisul, simbol al monarhiei franceze, a fost ascuns întru totul vederii publicului de către revoluţionarii din 1789. Ornamentele reprezentând irişi au fost înlăturate de pe clădiri şi de pe draperii, iar cetăţenii care purtau „fleur-de-lis” pe veşminte sau ca bijuterie erau ghilotinaţi fără drept de apel.
Cele trei frunze ale irisului semnifică credinţa, înţelepciunea şi valoarea.

Irisul a fost o reprezentare a regalităţii şi protecţiei divine pe parcursul secolelor, în întreaga lume.

Irisul este floarea naţională a Franţei, fiind adesea folosit ca însemn sau emblemă a acestei ţări.
Ca emblemă a oraşului New Orleans, întemeiat de către francezi, simbolul „fleur-de-lis” a fost desenat pe ziduri de către supravieţuitorii uraganului Katrina, ca un apel de salvare a oraşului devastat.

Indienii nord-americani credeau despre curcubeu că era Calea Sufletelor, interpretare pe care o întâlnim la multe alte popoare.

În Japonia, irişii sunt un simbol al eroismului, iar irişii mov sunt o referinţă la „sângele albastru”, jucând un rol important pentru băieţii care iau parte la tradiţionalul festival de primăvară.

Irişi în artă…

  • Iris este o formație de hard-rock din România, fondată în 1977, la București. Istoria formației Iris se întinde pe o perioadă de peste trei decenii, timp în care formația a trecut prin diverse transformări (plecarea și venirea altor membri), diverse perioade istorice, fără însă a renunța la principiile sale, la visele și speranțele de libertate, nedezamăgindu-și niciodată fanii.
  • Pictura Irişi a lui Vincent van Gogh a fost realizată în anul 1889 în timpul şederii artistului la azilul Saint Paul-de-Mausole în Saint-Rémy-de-Provence, Franţa. Momentan pictura este adăpostită la muzeul J. Paul Getty, Los Angeles şi a fost cotată (în 2010) ca fiind a zecea cea mai scumpă pictură din lume.
  • Iris Murdoch (1919-1999) s-a născut la Dublin, dar şi-a petrecut copilăria la Londra. Studiază limbile clasice, istoria antică şi filosofia la Somerville College, Oxford. Între anii 1948 şi 1963 ţine prelegeri de filosofie la St. Anne College, Oxford, după care se dedică exclusiv scrisului. În 1956 se căsătoreşte cu scriitorul şi criticul literar John Bayley, care îi va sta alături până la moartea ei, în 1999. Emoţionanta biografie Elegie pentru Iris, în care Bayley îşi descrie viaţa alături de scriitoarea atinsă de cumplita mala­die Alzheimer, a stat la baza filmului Iris (2001), regizat de Richard Eyre, cu Judi Dench, Jim Broadbent şi Kate Winslet în rolurile principale. Iris Murdoch a scris douăzeci şi şase de romane.

    Această prezentare necesită JavaScript.

Celei care pleacă, Ion Minulescu

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete…

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Plouă cu frunze de toamnă

Astăzi m-am hotărât că e mult de când am început să scriu jurnalul sarcinii mele. De mai bine de jumătate de zi stau cu pixul pe lângă mine şi mă uit lung la caietul cu coperţi roşii. Mai arunc cîte o privire pe geam şi nu ştiu dacă mă bucur de toamna asta moale şi încercănată sau îmi pare rău după vară, după mare, după limonada cu apă minerală şi multă, multă mentă..

În general eu iubesc toamna. Iubesc începutul de toamnă când soarele mai râde stins printre covoarele de păduri de pe Munţii Orăştiei. Iubesc toamna din spatele casei noastre când frunzele se umezesc uşor de brumă şi miros a mucegai. Iubesc nucile care se dezvelesc încă şi îmi plac merele care miros a mere. Iubesc crizantemele urât mirositoare, dar care aduc atât de viu, stringent toamna în curţile şi cimitirele noastre. Iubesc mirosul de pământ reavăn, proaspăt arat şi ori de câte ori mă întorc acasă, nu uit să culc faţa pe o bucată de pământ românesc. Îl las să mă atingă, să mă murdărească şi inspir adânc mirosul de patrie. Miros pe care îl zăvorăsc adânc în plămâni, în suflet şi în gând.

Despre dragostea asta vreau să-i scriu fiicei mele. O dragoste care nu se poate plânge, care mă gâtuie şi mă învinovăţeşte.

 

 

Duminica bat clopotele

Soarele răsare în fiecare zi. Fiecare dimineaţă îşi deschide aripile cu soarele călcându-i pe urme. Astăzi, în schimb, e una din acele zile în care auzi clopotele cântând a jale..Sunt atâtea lucruri pe care ai vrea să le îndrepţi, iar la prima bătaie de clopot năvălesc in suflet rugăciuni de iertare, pentru însănătoşire, de aducere aminte..

Astăzi, au bătut clopotele şi la fereastra mea..Clopote de iertare şi gonguri prelungi pentru sănătate..

Să te faci bine, Nico mea 😦

Celei care minte, Ion Minulescu

 

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci –
Tot flori însângerate –
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii…
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată…
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi –
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!